
Migrena – Neurologie actualități
Migrena – Neurologie actualități
Migrena este o afecțiune care afectează o bună parte a populației, manifestându-se cu precădere la femei, și este tratată de medicul neurolog. Aceasta provoacă o durere severă, de obicei pe o parte a capului, adesea însoțită de greață, vărsături, sensibilitate crescută la lumină și sunete; poate dura ore sau chiar zile în șir. Simptomele de avertizare – numite în neurologie „aură” – pot apărea înainte de durere sau o pot însoți.
Diagnosticul de migrenă trebuie să includă o examinare neurologică pentru excluderea altor afecțiuni. Tratamentul neurologic poate ajuta la prevenirea migrenelor, reducerea frecvenței și intensității acestora. Cea mai frecventă formă este migrena comună – fără aură. Medicul neurolog recomandă medicația potrivită în funcție de simptomele și afecțiunile asociate.
Aura reprezintă un ansamblu de simptome neurologice care apar cu 10 minute până la o oră înaintea durerii de cap și se manifestă frecvent prin fenomene vizuale la ambii ochi sau prin tulburări senzitive, care debutează la nivelul degetelor și se extind progresiv către braț și față, uneori afectând doar nasul și zona facială.
Cauzele migrenei nu sunt pe deplin înțelese, fiind atribuite modificărilor cerebrale organice sau dezechilibrelor chimice la nivel neurologic.
Factorii de risc predispozanți pot include istoricul familial, vârsta (cu un vârf de incidență în jurul vârstei de 30 de ani), sexul (femeile fiind de aproximativ trei ori mai susceptibile să sufere de migrene), precum și modificările hormonale (uneori legate de menopauză – subiect despre care voi discuta într-un articol viitor).
Atacul migrenos poate fi declanșat de diverși factori (triggeri), care variază de la o persoană la alta sau prin asocierea a doi-trei factori declanșatori. Printre aceștia se numără: dieta (pe care o vom detalia într-un alt articol), factorii fiziologici, factorii psihoneurologici și tulburările de somn (fie prin lipsă, fie prin exces). Despre aceste tulburări de somn voi scrie într-un alt articol cu caracter psihoneurologic.
Simptomele neurologice ale migrenei pot evolua în patru etape: prodrom, aură, cefalee și postdrom, însă nu toate persoanele experimentează fiecare dintre aceste faze.
- Prodromul – poate preceda durerile chiar și cu 1-2 zile și se manifestă prin constipație, schimbări ale dispoziției, senzație de sete excesivă sau urinare frecventă, rigiditate a gâtului.
- Aura – apare înainte sau în timpul migrenei și este un simptom strict neurologic, caracterizat prin tulburări vizuale, senzoriale sau chiar motorii.
- Atacul migrenos – durează, de obicei, între 4 și 72 de ore în absența unui tratament neurologic; frecvența crizelor variază de la o persoană la alta.
- Postdromul – faza finală, care poate dura până la 24 de ore, este caracterizată prin amețeli, confuzie, slăbiciune, sensibilitate crescută la lumină și/sau zgomot.
Într-un articol viitor voi continua cu detalii despre simptomatologia cea mai frecventă, diagnostic și tratament. Urmăriți-ne în continuare!
Leave a reply